luni, 29 decembrie 2008

Recesiunea vazuta prin ochiul meu albastru

Tot romanul a auzit de recesiune. Tot romanul se teme de recesiune. Dar ce e recesiunea...nu multi stiu. Nici chiar eu. De aceea am cautat, m-am informat cat de cat si mi-am format o parere. Pe care o impartasesc aici, acum.
Sa incepem cu inceputul. In primul rand cartile de specialitate definesc recesiunea ca fiind forma severa de criza economica, declin general al nivelului activitatii economice si al cresterii economice, caracterizat prin somaj, devalorizare, inflatie, scadere a nivelului de trai. Un declin semnificativ al activitatii economice in intreaga societate, ce dureaza mai mult de cateva luni, declin vizibil prin scaderea produsului intern brut (PIB), a veniturilor reale ale populatiei, a numarului de angajati din economie, a productiei industriale si a vanzarilor cu amanuntul (en detail) si cu ridicata (en gros, angro). O recesiune mai indelungata duce la depresiune economica.O regula acceptata de majoritatea analistilor este ca se considera a fi recesiune in cazul in care cresterea produsului intern brut (PIB - gross domestic product - GDP) este negativa mai mult de doua sau mai multe trimestre.
De fapt, recesiunea este efectul proastei gestionari a unui sistem complex, care duce la falimentul acestuia. Toti actorii de pe piata au concurat la aceasta stare de criza. Actorii suntem noi toti, de la vladica pana la opinca. Si poate ca Gigel, care-mi citeste acum blogul se intreaba: "Pai si di she am cauzat eu recesiunea? Ca doar nu am facut nimic. Am stat in casa si am cheltuit banii luati pe terenul bunicii. Nici nu m-am stresat prea tare". Pai da mai Gigel, ca tine au fost multi. Si sunt in continuare. Productie nexam, cheltuieli si fitze cu duiumul. Cam asta a fost cauza pe intelesul tuturor. Bineinteles, cauzele sunt mult mai complexe, dar in sens restrans si pe intelesul nostru, al astora fara scoala prea multa, mi-am permis sa "sintetizez".
Si chiar daca nu erai un economist consacrat putei realiza inca de anul trecut ca ceva pute. De ce spun asta? Daca priveai in jur vedeai cum numarul masinilor de fitze se dubleaza, vilele rasareau precum ciupercile dupa ploaie, ca sa nu mai vorbesc de micile accesorii-surogate de indulcitori ai vietii (plasme langa mileul cu bibelou de altadata, ipoduri in mainile crapate ale CAP-istilor, laptopuri-expuse cu mandrie pe mesele cafenelelor, genti Vuitton atarnand odios pe bratul tzatzei Leana, si cate si mai cate). Obrazul subtire cu cheltuiala se tine. Dar cand prin buzunare bate vantul, cu ce sa-ti mai procuri luxul fara de care nu se mai poate trai, frate ? Exista solutii!!! Fugi repede la banca, completeaza o adeverinta de venit si gata...iei credit pentru nevoi personale fara giranti sau ipoteca. Banca te crede pe cuvant. La fel faci si daca vrei sa-ti cumperi casa, masina sau mai stiu eu ce... Nu te mai gandesti la rambursarea imprumutului, ca te-oi descurca tu... Mai tragi o tzeapa, mai astepti un ban de la mamica...iesi tu si din asta. Cam asa s-ar caracteriza creditele neperformante.
Intr-o economie de piata regulile sunt generate de cerere si oferta. Daca cererea e mare creste si pretul. Apartamente mirosind a igrasie si a calciu de oase la preturi de duplex in Manhattan. Sa nu mai vorbesc de terenuri, ca ma ia cu lesin, maica! Si uite asa s-au imbogatit unii. Ceausescu le-a dat si ei s-au imbogatit. Ca deh, prea au asteptat mult democratia.
Poate va intrebati:"Asa, si? Unde vrei sa ajungi" Pai hai sa judecam mai bine. Bancile au dat foarte usor credite, de cele mai multe ori nu foarte bine plasate. S-a intamplat, ca multi dintre cei ce au cumparat o locuinta, dupa cativa ani, sa nu o mai poata plati datorita si cresterii euribor (un indice ce e dat de bancile europene, care are o influenta puternica in ratele de platit in fiecare luna). Astfel, bancile au ramas cu apartamente, care la randul lor, datorita pretului mare al apartamentelor si puterea destul de mica achizitiva a cetateanului nu se pot vinde. De aici, lipsa lichiditatilor. Acesta e un moment foarte dificil prin care poate trece o banca: daca dezvaluie ca dintre creditele date 10-15% nu se mai pot recupera, crediblitatea bancii scade, iar clientii bancii, ce au economii, le vor retrage. Acesta e sfarsitul unei banci ! Colaps sistem bancar=colaps economie nationala.
Si cum toate sectoarele unei economii interactioneaza si depind unul de celalalt, criza unuia genereaza criza celorlalte. Daca bancile nu mai acorda credite asa, pe ochi frumosi, cetateanul nu mai are bani. ca dintr-un salariu, fie el si de menajera in Italia, cu greu strangi 100000 euro sa-ti cumperi un amarat de apartament. Si nici masina nu mai iti iei asa de usor. Deci nu mai e cerere pe piata, productia scade. Se inchid fabrici, se disponibilizeaza forta de munca. Se depreciaza leul.
Aceasta criza era necesara. Romania, ca de altfel toate tarile lumii, avea nevoie de o severa corectie economica. Cu siguranta cei care se vor imbogati in aceasta perioada (caci se pot face averi si in momente de recesiune) sunt manelistii. Versuri de genul "Traiasca criza si noi pe langa ea/ Gagici am cu duiumul / Chiar daca n-am "lovea"etc" sau " Fie viata cat de rea / Tot mai buna-i o manea", vor prinde la public.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Eu consider ca nu e grava criza :) ci e mai grav cat o sa dureze. Imi pare rau ca multi vor ramane fara servici dupa criza asta.....esta ca o furtuna care matura tot si las ain urma doar resturi.