Postări
In cele ce urmeaza voi incerca sa schitez un subiect la care ma gandesc de ceva vreme. Este vorba de procreare vs avort. Tot mai multe sunt organizatiile care militeaza pentru drepturile omului, care sunt impotriva avortului. "Viata este un dar de la Dumnezeu" - este adevarat; dar oare avortul nu este necesar atunci cand e vorba de familii dezbinate, de familii in care ambii parinti sunt fara ocupatie si cu creierii zdruncinati de aburii alcoolului, atunci cand mama, euforica datorita aurolacului de sub carton, are dubii in privinta masculului ce a lasat-o gestanta? Si in aceste cazuri "viata e un dar de la divinitate?" Oare ce spune Biserica in acest caz? Cu siguranta un NU hotarat avortului.
Am cunoscut o familie cu patru copii mici, fara locuinta, fara alte venituri decat alocatia celor mici si ajutorul de la stat. Se citea pe fata lor disperarea, neincrederea. Fara caldura unui camin, fara minimul de jucarii necesare dezvoltarii armonioase a pruncilor, cu o alimentatie precara, cu speranta ca se va gasi vreun suflet milostiv care, in loc sa-si lase zoavele numite "tzoale" la pubela, sa le faca lor cadou. Si asta este un caz fericit pentru ca parintii nu consumau alcool sau droguri. Urmaream la un moment dat emisiunea "Dansez pentru tine". Cateva vedete se zbantuiau pentru o familie cu 12 copii, iar mama era insarcinata. Din reportajul protvistilor am aflat ca respectivii locuiau intr-o darapanatura de chirpici cu 2 camere pe care o numeau casa. Parintii erau foarte mandri de copiii lor, care se ocupau de treburile zilnice prin gospodarie mai abitir ca oamenii mari. La momentul respectiv nu am putut sa simt decat ura. Cum poti fi mandru cand vezi ca ai adus pe lume niste suflete nevinovate pentru care cuvantul "copilarie" pare smuls din cartile SF? De ce? Care este scopul?
Cati astfel de copii se nasc? Oare isi doresc sa se nasca? Oare isi doresc o astfel de viata? Oare nu este un pacat la fel de mare ca pacatul avortului acela de a fura copilaria unor suflete nevinovate?
8 comentarii:
am avut o discutie cu cineva, mai demult, pe tema avort (sau nu) si mi-am conturat o opinie.
spun din start ca sunt crestin ortodox, dar am felul meu de a crede (poveste lunga si nu are nimic in comun cu tinutul de post, purtat de basma sau celebra "te bate dumnezeu, maica!").
bun. o crima este o crima, fie ca omori un suflet, fie ca il lasi sa traisca retras de lume si/sau retardat. si atunci ce faci? avortezi? daca nu mai poti avea copii, dupa? il nasti si il chinui?
daca parintii sunt inconstienti si eludeaza procesele simple de contraceptie, avortul cred ca e solutia. e un pacat. e acelasi pacat cu cel de a ii da nastere. dar nu ai si pacatul de a il chinui, de il batjocori. matematic (cinic), un pacat e < decat 2 sau 3.
un sacrificu suprem: crima pentru iubire.
sal te intereseaza un schimb de bannere sau link? contacteaza-ma la id de mess : blogul_lui_cgc
Da Alex, asa e..." nu ai si pacatul de a il chinui, de il batjocori".
CGC - esti in lista!
Parerea mea e ca in momentul in care omori pe cineva esti judecat atat de legea lumeasca cat si de cea divina pentru ca ai omorat o persoana,ai omorat o fiinta cu identitate,memorie,sentimente etc.Ori nu cred ca fatul kre sta in burta mamei de max.3 luni(ca nu ti mai face nimeni avort dupa perioada asta)se poate numi k are memorie identitate sentimente etc deci nu se poate nu mi ca este persoana.
In concluzie din punctul meu de vedere nu este pacat sa avortezi daca ai un motiv intemeiat,si daca nu i poti oferi persoanei care va avea sa devina acel fat o viata decenta.
Astia ii consider eu ca fiind oameni loviti de soarta iar unii dintre ei sunt loviti si de prostie... Imi pare rau cand vad oameni amarati mai ales oameni batrani peste 70 ani care stau si cersesc seara in frig pe la semafoare doar pentru faptul ca au muncit o viata intreaga si acum, prin niste legi cretine date de niste idioti au ramas fara un acoperis si fara o masa calda :(
Deddar, nu trebuie sa sustinem o actiune inumana in numele unor cazuri exceptionale. Nu asta e solutia.
Nici eu nu am avut copilaria altora. Stiu cum e sa te joci, dar nu am avut multe jucarii; am stiut, copil fiind, cum e sa adormi plangand. Dar azi consider aceste lucruri singura mea avere, care ma apropie de o existenta spirituala in care chintesenta e credinta, valoarea, increderea, dragostea si nu superficialitatea ca urmare a conditiilor deosebite de care au altii parte.
Mi-ai spus sa raspund la intrebarile din finalul postului. Eu te intreb atat: Cine sunt eu, sa hotarasc daca unui suflet i-ar fi mai bine .. avortat? Dumnezeu?
Andreea, din pacate nu sunt cazuri exceptionale!!! Asta este marea durere! Sa ai copilarie nu inseamna sa ai Iphone de la 5 ani si lamborghini la 13.
Nu, nu suntem Dumnezeu. Nu, nu avem dreptul sa decidem "daca unui suflet i-ar fi mai bine .. avortat". Dar suntem direct raspunzatori pentru "pacatul de a il chinui, de il batjocori".
Daca viata fiecaruia dintre noi s-ar ghida dupa principiile biblice s-ar reduce drastic numarul copiilor abandonati, s-ar reduce drastic numarul avorturilor
"Dar suntem direct raspunzatori pentru "pacatul de a il chinui, de il batjocori".
Suntem, Deddar, direct raspunzatori pentru existenta lui! Si eventual pentru moartea lui inainte de a se fi nascut.
A-l naste si a nu ii oferi cele mai bune conditiinu inseamna ca il chinuim sau il batjocorim. E doar ce ii putem oferi, sau ce nu ii putem oferi. Important e sa facem tot posibilul. Repet, unii se simt norocosi ca au avut mai putin. Si dupa parerea mea... chiar sunt.
Nu plec insa de la premisa asta. Dar la urma urmei, fiecare are o constiinta. Nu e nevoie de dezbateri pe aceasta tema.
Trimiteți un comentariu